Elena Iulia Opriţa
„Voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu după multe zile…
când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere”
(Fapte 1, 5.8)
Sărbătoarea Rusaliile a fost şi rămâne cea mai importantă sărbătoare după ce a Paştilor, ea făcând parte din sărbătorile cu dată mobilă, calculate în funcţie de Paşti.
Sub numele de Rusalii se desfăşoară două sărbători creştine, Pogorârea Duhului Sfânt şi Sfânta Treime şi un episod important din cultul morţilor (Moşii de Rusalii sau Moşii de Vară). Sărbătoarea durează trei zile.
În cea de-a cincizecea zi după Înviere şi la zece zile de la Înălţarea Domnului, prăznuim Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoare cunoscută şi sub denumirea Cincizecimea. În calendarul ortodox, de la această zi, care poartă şi numele de Duminica Mare, se numără celelalte duminici: prima duminică după Rusalii, a doua, a treia…. A doua zi de Rusalii coincide cu sărbătorirea Sfintei Treimi. Cu Marţea Rusaliilor, sărbătoarea se încheie (Nicolau, 1998).
Numele de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor (rozelor), peste care se suprapune sărbătoarea creştină.
Alături de Paşti şi de Duminică, sărbătoarea Cincizecimii este cea mai veche sărbătoare creştină. Despre prăznuirea ei se vorbeşte chiar în perioada apostolică, fiind apoi menţionată în mod expres în Constituţiile Apostolilor. De asemenea, despre această sărbătoare amintise Sf. Pirineu, Tertulian şi Origen. În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Sfântului Duh şi a Înălţării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbători s-au despărţit una de cealaltă (Necula, 1992).
Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli apare istorisită în „Faptele Apostolilor”, unde se spune că în ziua Cincizecimii „toţi apostolii erau adunaţi la un loc şi, din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet ca o suflare de vânt ce vine repede şi a umplu toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat împărţite limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Şi, iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, pentru că fiecare îi auzea pe Apostoli vorbind în limba sa” (Fapte 2, 2-11).
Apoi, Apostolul Petru a ţinut o predică înflăcărată în urma căreia s-au botezat 3000 de suflete, ceea ce a constituit nucleul primei comunităţi creştine. De aceea, sărbătoarea este considerată ca zi a întemeierii Bisericii creştine (Necula, 1992).
Pentru creştinii ortodocşi, sărbătoarea Rusaliilor este o sărbătoare a apartenenţei credincioşilor la Biserică. Ei au trăit Pogorârea Duhului Sfânt şi au primit „pecetea darului Sfântului Duh” prin taina ungerii cu Sfântul Mir. „Duhul Sfânt, cu puterea infinitului Său divin, ia râsad din infinitul divin al Fiului şi răspândeşte prin El şi împreună cu El Chipul Lui în fiecare suflet botezat” (Părintele Galeriu, 2001). Roadele Duhului Sfânt sunt „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga – răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curâţia” (Galateni 2, 22 – 26).
Duhul Sfânt întregeşte Sfânta Treime, alături de Dumnezeu Tatăl şi de Iisus Hristos.
„În această zi s-a predicat de oameni, prima dată, despre Sfânta Treime.
Dar Ziua Pogorârii Duhului Sfânt mai însemnează şi ieşirea omului din omenesc şi frică, în dumnezeiesc şi senin dumnezeiesc.
…Duhul Sfânt, prin pogorârea sa a şters frica din fire.
Putere de sus şi limbă de foc s-a dat omului.
De acum, nu mai grăiau din ale lor, ci din Duhul Sfânt. Aşa e firesc: Dumnezeu să grăiască omului despre Sine, din om.
Dar atunci omul ia foc şi lumină dumnezeiască.
Divina prezenţă strămută omul în fericire după care de altfel umblă – a supremei certitudini. Atunci nu mai e putere pe lume, de care să se teamă, deşi el nu e o primejdie pentru nimeni” (Părintele Arsenie Boca, 1946).
Casa fiecărui creştin ascunde un ierbar compus din simbolurile vegetale ale sărbătorilor. Avem la icoane salcie de la Florii, flori de Sânziene, busuioc… Rusalii sporesc acest ierbar cu frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semn al coborării Sfântului Duh.
Bibliografie
1. Boca A., protosinghel, Unde mai sunt limbilie de foc? (1946), Cuvinte vii, Editura Charisma Deva, 2006.
2. Necula N., Biserică şi cult pe înţelesul tuturor, Editura EUROPARTENER Bucureşti, 1992.
3. Nicolau I., Ghidul sărbătorilor româneşti, Editura Humanitas Bucureşti, 1998.
4. Părintele Galeriu, Tâlcuri la marile praznice de peste an – 20 de modele omiletice, Editura Anastasia Bucureşti, 2001.
