Elena-Iulia Oprița
„Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopții, se deschid cerurile.
Nu prea înțeleg cum s-ar putea deschide, dar așa se spune:
că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile.
Dar probabil că se deschid numai pentru cei care știu cum să le privească…” (Noaptea de Sânziene – Mircea Eliade)
Denumirea sărbătorii solstițiului de vară, Sânzienele desemnează în limba română cel puțin trei categorii de realități mitologice, strâns legate între ele: zâne, spirite feminine plurale, individualizate în basme și în unele legende sub numele de Iana Sânziana și Ileana Cosânzeana (arhetip feminin); florile denumite sânziene (Gallium verum), de culoare galbenă și parfumate, care înfloresc în jurul solstițiului de vară și numele sărbătorii populare, închinată Sfântului Ioan Botezătorul (Batto, 2011).În ziua de 24 iunie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica). Această sărbătoare este una dintre cele 5 zile de pomenire închinate Sfântului Ioan Botezătorul.
În ordinea cinstirii, acesta urmează imediat Maicii Domnului, fiind cel mai însemnat prooroc al Vechiului Testament și cel care a făcut legătura cu Noul Testament, socotit de însuși Mântuitorul „cel mai mare dintre cei născuți din femeie”. El este cel care îl arată lumii pe Mântuitorului Hristos direct: „Iată mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” și-l botează în Iordan, după ce mai întâi îi pregătește calea venirii. De aici și numele de Înainte mergător și Botezător al Mântuitorului Hristos (Necula, 1992).
Sfântul Ioan Botezătorul, născut în satul Ein-Kerem lângă Ierusalim, este fiul Elisabetei (verișoara Mariei, mama lui Iisus) și al rabinului Zaharia. Nașterea lui a fost anunțată de Arhangelul Gavril care i-a transmis, totodată, preotului Zaharia, când acesta se afla în templu, numele pe care Dumnezeu l-a harazit copilului, Ioan.
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, evenimentul fiind consemnat amânunțit de Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa:
„Și după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu.
Și au auzit vecinii și rudele ei că Domnul a mărit mila Sa față de ea și se bucurau împreună cu ea.
Iar când a fost ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său.
Și răspunzând, mama lui a spus: Nu! Ci se va chema Ioan.
Și au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta.
Și au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit.
Și cerând o tăbliță, el a scris: Ioan este numele lui.” (Sfânta Evanghelie după Luca, 1, 57-63).
Această naștere a avut loc cu șase luni înainte de Nașterea Domnului Iisus Hristos, fiind atestată documentar în secolele IV-V.
Praznicului Nașterii Sfântului Ioan i se suprapune o sărbătoare câmpenească, consacrată zânelor bune, cunoscută în popor sub numele de Sânzienele sau Drăgaica. Denumirea sărbătorii derivă după unii specialiști din Sancta Diana (zeița silvestră), care a dat Sandiana, apoi Sânziana, iar după alții de la Sanctus dies Iohannis, adică ziua Sfântului Ioan de vară (Necula, 1992).
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar.
Sânzienele sau Drăgaica reprezintă o figură importantă a calendarului agrar în cultura populară constituind sărbătoarea solstițiului de vară, sărbătoarea mijlocului verii agrare. Această divinitate agrară importantă în mitologia românească se naște la 9 martie (echinocțiul de primăvară) și devine matură la 24 iunie, când înflorește și planta care îi poartă numele. Prin Drăgaică denumește atât numele zeiței, cât și cel al ritualului urmat la sărbătoarea acesteia (Mafa, 2008). „Drăgaica păstrează amintirea Marii Zeițe Neolitice, divinitate lunară, echinocțială și agrară identificată cu Diana și Iuno în Panteonul roman și cu Hera și cu Artemis în Panteonul grec” (Ghinoiu, 2001).
Dimitrie Cantemir descrie pentru prima dată în Descriptio Moldavie obiceiurile legate de Drăgaică: „Drăgaica pare să arate numele (Zeiței) Ceres: într-adevăr, în timpul când grânele încep să se coacă, se adună toate fetele din satele vecine și aleg pe cea mai frumoasă și pe cea mai chipeșă dintre ele, dându-i numele de Drăgaică. Pe aceasta încoronând-o cu o cunună de spice, împodobită cu mai multe marame brodate cu măiestrie o însoțesc cu mare alai pe ogoare. Împodobită astfel, întinzând mâinile și punând maramele în bătaia vântului, încât pare să zboare, Drăgaica se întoarce de la câmp acasă, străbătând cu cântece și dansuri prin toate satele prin care trecuse cu alaiul, înconjurată de toate celelalte fete care o numesc deseori în cântece deosebit de frumoase, sora și stăpâna lor.”
Jocul Drăgaicei are și un substrat erotic, specific cultului lui Kupalo, zeul slavilor de est, celebrat tot în ziua solstițiului de vară.
În ziua solstițiului de vară se crede că Drăgaica ar umbla prin aer, cântând și dansând peste câmpuri și dealuri, urmată de alaiul său nupțial format din zâne și fete frumoase. În acest ceremonial nupțial împart rod holdelor, dau miros plantelor de leac, vindecă bolile și suferințele oamenilor, apară holdele de grindină, furtuni și vijelie, ursește fetele de măritat (Mafa, 2008).
Astfel, sărbătoarea Sânzienelor este o sărbătoare a iubirii și a fertilității.
Sânzienele alcătuiesc alături de Drăgaică un ansamblu mitic complex. Celebrate la solstițiul de vară și suprapuse peste Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul ele păstrează un substrat mitic de natura pre-creștină.
Să ne bucurăm de Sânziene, de această noapte plină de mistere în care forțele celor două lumi interferează. Iubirea și rugăciunea noastră vor străbate noapte înalțându-se spre cer și atunci cerul se va deschide pentru fiecare dintre noi. Important este să fim…prezenți!
Bibliografie:
1.Batto, I, Teză de doctorat – Simbolismul solstițiului de vară, Cluj-Napoca, 2011.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Sfânta Evanghelie după Luca 1, 57-63, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă București, 2008.
3. Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldavie, Editura Academiei R.S.R., București, 1975.
4. Ghinoiu, I, Panteonul românesc, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 2001.
5. Mafa, G, Structura Calendarului Popular și îndeletnicirile oamenilor, Revista Timisiensis, numărul 3-4, 2008.
6. Necula N., Biserică şi cult pe înţelesul tuturor, Editura EUROPARTENER Bucuresti, 1992
