Psih. Elena Iulia Oprița
„Șmecheria este să consideri feedback-ul un cadou… Felul în care procedez eu este să îl verific pe mine și să mă întreb dacă rimează cu ceea ce simt eu față de mine. Există vreo parte, chiar și o idee, chiar numai cinci la sută, care pare adevărată? Încerc să-mi amintesc dacă oamenii mi-au mai dat, în trecut, acest feedback…Mă întreb dacă oamenii sunt atenți la unele din punctele mele moarte, ceva ce ei pot vedea și eu nu.” (Irvin D. Yalom, Soluția Schopenhauer, 2010)
Marele Dicţionar de Neologisme (MDN, 2000) defineşte termenul de feedback drept conexiunea inversă în sistemele cibernetice, biologice şi tehnice pentru menţinerea stabilităţii şi echilibrului lor faţă de influenţele exterioare, un lanţ cauzal închis, o retroacţiune.Noţiunea de feedback îşi are rădăcinile în afara psihologiei. În acest context sunt justificate întrebările: „Ce este feedback-ul, cum se aplică el în circumstanţele particulare ale psihoterapiei?”, „Cum funcţionează el?”, „Care este contribuţia lui particulară la psihoterapie?” şi „Cum putem îmbunătăţi efectele lui în psihoterapie?”
În interacţiunea umană, feedback-ul se referă la răspunsul la un comportament al unei persoane care influenţează continuitatea acelui comportament. Această definiţie scoate în evidenţă una dintre multele caracteristici ale feedback-ului – funcţia sa duală. Feedback-ul transmite simultan informaţii despre un comportament care are loc şi influenţează probabilitatea şi natura recurenţei sale. Ca reacţie la trecut, feedback-ul modelează viitorul (Clainborn şi Goodyear, 2005).
Feedback-ul este un răspuns la un efect. Este un mesaj al unei persoane către altă persoană, care spune ceva despre efectul comportamentului acestei alte persoane. Persoana care primeşte feedback câştigă informaţii importante din mediul în care el/ea se află. Feedback-ul exprimă modul în care persoana afectează mediul său şi cum este el/ea percepută într-o situaţie specială, într-un contact particular. Este un mesaj care poate dezvălui dacă un anumit comportament ar trebui să fie corectat, îmbogăţit sau abandonat cu totul pentru a asigura condiţii optime de supravieţuire într-un mediu special. Astfel, feedback-ul este crucial pentru menţinerea auto-reglării psihologice şi fizice (Hostrup, 2007).
Feedback-ul poate fi o strategie de schimbare puternică în psihoterapie. O descriere simplă a comportamentului (caracteristica descriptivă a feedback-ului) este de multe ori suficientă pentru a influenţa continuarea sau modificarea comportamentului clientului (Clainborn şi Goodyear, 2005).
Clienţii noştri vin de obicei la noi, pentru că vor să se schimbe – sau pentru că vor ca ceva sau cineva în lumea lor să se schimbe. Deoarece noi, terapeuţii, nu facem parte din câmpul (sistemul de feedback), care a creat dorinţa clientului pentru schimbare, nu putem îndeplini direct dorinţele lor. Tot ce putem face este să avem interes în experienţa realităţii lor şi să răspundem la ceea ce auzim şi vedem în şedinţa terapeutică. Aici intervine feedback-ul profesional ca cel mai important instrument terapeutic (Hostrup, 2007).
Miller (2000) consideră că sunt necesare câteva ingrediente pentru consolidarea alianţei terapeutice, printre care: dezvoltarea de către terapeut a unei culturii a feedback-ului şi importanţa integrarii feedback–ului în asistarea terapeutică.
Feedback-ul în terapie este o mărturie a activității clientului și, prin urmare, consolidează impresia a ceea ce se întâmplă și subliniază semnificația relației. Există un mesaj atât în conținutul feedback-ului, cât și în modul în care este expus. Feedback-ul trebuie dat într-un mod personal, clar, fenomenologic și util d.p.d.v clinic.
Personal înseamnă că terapeutul reușește să rămână fidel modului și purtării sale de zi cu zi (stilul personal). El nu își poate asuma unele măști de terapeut care ascund felul lui de a fi.
Clar înseamnă că terapeutul transmite clientului ceea ce simte în aici și acum.
„..În fiecare caz rămân la observațiile despre comportamentul pe care îl văd și la cum acest comportament mă face să mă simt. Am grijă să evit presupunerile despre ce încearcă să facă pacientul…” (Yalom, 2011).
Fenomenologic înseamnă că terapeutul menține mesajele sale pur descriptive. Mesajele sunt simple descrieri ale reacțiilor terapeutului în ceea ce privește experiențele senzoriale pe care terapeutul le înregistrează și care determină reacțiile. Dacă feedback-ul este poluat de explicații, ipoteze, consolare, sfaturi, noi întrebări, analiză cauzală, evaluare sau sentimentalism egocentric, atenția este mutată de la eforturile clientului la procesele interne ale terapeutului, ceea ce nu este scopul feedback-ului. Terapeutul nu este neutru atunci când împărtășește în mod sincer cu clientul, observațiile si reacțiile sale. Acest lucru subliniază granița Eu – Tu, precum și legătura lor reciprocă și, deci, responsabilitatea noastra pentru ceea ce noi, ca oameni, facem și suntem.
Util d.p.d.v. clinic înseamnă că feedback-ul este oferit cu înțelegere și cu scopul de funcționare a sistemului de auto-suport al clientului, adică într-un mod în care mesajele pe care terapeutul alege să le transmită clientului pot fi primite și ajută la producerea unei clarități care îl ajută pe client în relația cu el însuși (Hostrup, 2007).
Prin feedback, clienţii devin martori mai buni ai propriului comportament şi învaţă să evalueze impactul pe care comportamentul lor îl are asupra sentimentelor celorlalţi (Yalom, 2011). De asemenea, Yalom recomandă psihoterapeuţilor să ofere feedback în mod eficient şi cu delicateţe. Dacă există impresii clare despre aici şi acum ce par relevante pentru problemele cele mai importante ale clientului, trebuiesc găsite mijloace de a transmite aceste informaţii într-o manieră pe care clientul o poate accepta. Clientul trebuie să ştie că aceste informaţii sunt extrem de importante pentru motivaţia lui de a face terapie.
În terapia de grup, feedback-ul este în mare parte de la membru la membru. În şedinţele de grup, membrii interacţionează între ei, generând informaţii despre tiparele de relaţionare interpersonale. În cadrul unui grup condus corect, membrii primesc mult feedback de la ceilalţi membrii ai grupului despre cum sunt percepuţi de aceştia.
Feedback-ul este un instrument delicat şi membrii grupului constată utilitatea lui dacă: este rezultatul observaţiilor despre aici şi acum; urmează cât de repede posibil evenimentul care l-a generat; se concentrează pe observaţiile şi sentimentele specifice generate ascultătorului, mai degrabă decât pe presupuneri sau interpretări ale vorbitorului şi clientul care primeşte feedback verifică cu membrii grupului pentru a obţine o validare consensuală.
Bibliografie:
1. Claiborn C.D. and Goodyear R.K., 2005, Feedback in Psychotherapy, J. Clin. Psychol 61(2):209-217.
2. Hostrup H., 2007, FEEDBACK IN GESTALT THERAPY and in gestalt therapy training, Matrix 2:1-5.
3. Marcu F., Marele Dicţionar de Neologisme, Editura Seaculum, 2000.
4. Yalom I.D., Soluția Schopenhauer, Editura Vellant, 2010.
5. Yalom I.D., Darul Psihoterapiei – Scrisoare deschisă către noua generație de psihoterapeuți și pacienții lor, Editura Vellant, 2011.
