„Studiaţi natura şi urmaţi calea pe care v-o arată ea” (Jean Jaques Rousseau)
Elena Iulia Oprița
Sănătatea fizică, mentală şi spirituală sunt îmbogăţite atunci când ne întâlnim cu natura. Literatura de specialitate descrie o serie de reacţii psihologice ale omului faţă de lumea naturală (pădure, munte, izvor, iarbă etc). Astfel, s-a observat că simpla privire a unei imagini din acest univers feeric reduce furia şi anxietatea, menţine atenţia şi cresc sentimentele de plăcere. Ipoteza biofiliei, „legătura emoţională înnăscută a fiinţei umane cu alte organisme vii”, sugerează că legăturile omului cu natura sunt un component fundamental în menţinerea stării de sănătate.
Există o puternică bază de cercetări ştiinţifice care confirmă faptul că un contact direct cu mediul natural (excursii, plimbări) contribuie la menţinerea sănătăţii psihice prin reducerea oboselii mentale, iritabilităţii, îmbunătăţirea capacităţii de rezolvare a problemelor şi concentrării, creşterea încrederii în sine, autodisciplinei şi reducerea stresului (Leger, 2003).
În ciuda prezentării ştiinţifice, aceste afirmaţii nu sunt recente. În esenţă, sunt lucruri care se cunosc încă din antichitate. Omul arhaic înţelegea bine funcţia naturii şi ştia cât de legat este de aceasta. De asemenea, ştia care sunt consecinţele distrugerii şi lipsei de respect faţă de lumea naturală și viețuitoarele acesteia. În gândirea arhaică, plantele şi animalele aveau aceeaşi esenţă spirituală cu fiinţa umană, formând împreună o unitate generică de bază şi beneficiind de acelaşi drepturi la existenţă.
Există o serie de exemple furnizate de culturile din trecut despre modul în care omul relaţiona cu natura. Astfel, în gândirea hindusă sufletul se plasa la scara întregului Univers şi se postula principiul iubirii naturii ca unul intrinsec fiinţei umane. Omului i se interzicea cu stricteţe să efectueze vreo activitate care să perturbe procesele biologice din natură. De asemenea, nu i se permitea să folosească obiecte din mediul natural decât în limite absolut necesare, fără nici o tendinţă de risipă şi fără a priva pe alţii de dreptul lor de utilizare a obiectelor din mediu.
În China ființa umană era considerată ca parte intrinsecă a naturii şi era legată – atât biologic, cât şi spiritual – de Pământ şi de cer. Dao era principiul fundamental plasat la baza întregului Univers şi realiza unitatea organică a omului cu natura.
Un caz interesant în ceea ce priveşte relaţia fiinţei umane cu natura, îl reprezintă Japonia. În gândirea niponă, Japonia, „Ţara Soarelui Răsare” este rezultată dintr-o erupţie vulcanică (cataclism natural), din care apoi s-au format o floră şi o faună aparte şi s-au constituit condiţiile unei civilizaţii devenită de excepţie. În acest context, însuşi omul este considerat o creaţie a naturii. Sub impactul unor dogme religioase, ca şi prin presiuni de ordin psihologic, niponii dedicau naturii un profund cult mistic, divinizându-o. Ei utilizează tehnici artistice deosebit de ingenioase şi extind estetica, sub diferite forme, la nivel de mediu. Ykebana, deşi este un simplu aranjament floral şi pare a fi o practică destinată unor evenimente, exprimă o concepţie şi relevă o atitudine faţă de lumea naturală (Iancu, 1998).
În Grecia antică, Platon elogia armonia naturii şi demonstra cum lipsa acesteia produce suferinţă.
În contrast cu aceste credinţe, epoca modernă este caracterizată printr-o degradare accentuată a mediului înconjurător, cu dezechilibre ale biosistemelor datorate activităţilor umane (industrie, construcţii, poluare). Arne Naess (1984), pornind de la postulatul după care „umanitatea este inseparabilă de natură” şi amintind că prejudiciile pe care omul le aduce naturii vor fi prejudicii aduse lui însuşi, conchidea că aceasta, ca întreg, este cea care conţine valoare şi morală şi nu indivizii umani sau alte organisme vii, care sunt entităţi în cadrul întregului.
Fiinţei umane îi revine misiunea de a repara tot ce a stricat, tot ce a distrus.
De asemenea, rolul benefic al cadrului natural, în menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii, a fost redus prin diminuarea contactului omului modern cu mediul. Nu este nevoie de un mare efort pentru a rezolva această problemă.
Să ne întoarcem, aşadar, cu pioşenie, cu faţa la natură!
Să ne bucurăm de ea şi să o iubim aşa cum este: divină, nepieritoare, nepreţuită!
Să mergem în mijlocul ei şi să fim prietenoşi cu ea, pentru că nu este un loc de depozitare a deşeurilor!
Bibliografie:
1. Leger LS, Health and nature – new chalenges for health promotion, Health Promotion International, Vol 18(3), 2003.
2. Iancu G, Drepturile fundamentale şi protecţia mediului, Editura Monitorului oficial, 1998.
3. Naess A, A Defence of the Deep ecology Movement, in Environmental Ethics, 1984.
