Elena Iulia Oprița
Societatea actuală se caracterizează printr-o mare deschidere şi o liberă circulaţie a informaţiilor de tot felul. Cu toate acestea, sexul şi sexualitatea sunt considerate încă subiecte tabu. Când este momentul potrivit pentru a discuta cu copilul despre sex? Iată întrebarea care îi frământă pe cei mai mulţi dintre părinţi. Deşi conştienţi de faptul că, în prezent, micuţii lor au acces la orice informaţie legată de sex, că sunt expuşi tot mai mult mesajelor cu tentă sexuală (reviste, literatură, televiziune, filme, Internet), puţini părinţi reuşesc să vorbească cu uşurinţă şi dezinvoltură cu copiii lor despre sex şi activitatea sexuală.
Majoritatea sunt stânjeniţi, au o atitudine ruşinată, ceea ce face discuţia nefirească, iar percepţia micuțului despre sex şi viaţa sexuală să fie deformată. Ferindu-ne să-i vorbim copilului nostru despre sex, sexualitate, organe genitale şi funcţiile lor, îi vom transmite involuntar atitudini negative, temeri, prejudecăţi, idei false şi interdicţii exagerate.
Prin definiţie, copiii sunt curioşi, iar lipsa comunicării în acest caz, din motive religioase, prejudecăţi, temeri sau ideea că subiectul este unul “murdar”, îi va mări acestuia curiozitatea şi interesul pentru sex şi activitatea sexuală. Astfel, el va încerca să se informeze singur, să afle pe cont propriu ceea ce vrea să ştie. De aceea, este bine ca atunci când copilul are întrebări legate de sexualitate, să i se răspundă. Este important să-i creăm micuţului deprinderea de a ne aborda cu încredere şi să-l obişnuim să ne comunice stările şi schimbările prin care trece, preocupările pe care le are. Copiii care pot vorbi cu părinţii lor despre sex, într-un mod deschis, dezvoltă un comportament sănătos, existând mai puţine şanse să se angajeze în acţiuni şi comportamente riscante. Părinţii trebuie să se autoeduce în acest sens, astfel încât să-i vorbească micuţului om cu naturaleţe, fără jenă, despre organele sexuale şi funcţiile lor, la fel cum discută despre oricare alt subiect.
Pentru a avea un comportament sănătos, copilul trebuie să ştie că este o fiinţă sexuală şi să fie conştient de sexualitatea lui (Haffner, 2008).
Nu se poate vorbi despre sexualitate, în special aceea a copilului, fără să ne gândim la Sigmund Freud. El a avut meritul de a prezenta sexualitatea infantilă, de a scrie public, fără ruşine şi culpabilizare, că sexualitatea se manifestă încă de la naştere. De aceea, informaţiile primite de micuţ privind sexul şi sexualitatea trebuie să se succeadă într-un flux continuu adaptat vârstei, în funcţie de stadiile de maturizare sexuală, de maturizare a libidoului, descrise de teoria psihanalitică elaborată de Freud (Vasile, 2008).
Stadiul oral (0 – 1 an) este perioada cuprinsă între naştere şi înţărcarea copilului. Acesta are nevoie să sugă, dar prin supt obţine şi senzaţia de plăcere, obiectul pulsiunii sexuale fiind sânul matern. Există două tipuri de manifestări orale: tendinţa de a suge şi de a muşca sânul, care se metamorfozează, ulterior, în manifestările sexuale ale adultului în intimitatea actului sexual. Așadar, gura este prima zonă erogenă.
În stadiul anal (1 – 3 ani), anusul devine zona predominant erogenă. Copilul obţine plăcere prin procesul de defecare (expulzare vs retenţie). În această perioadă, micuţul începe să se intereseze de sexul său, observă diferenţele, prezintă interes pentru ritualul băii şi mersul la toaletă.
Stadiul falic (3 – 6 ani) este momentul cel mai important al dezvoltării psihosexuale a copilului, când penisul devine cea mai explorată parte a corpului. Băieţii sunt mândri, iar fetele îi invidiază şi se miră că ele nu au aşa ceva. În această perioadă, copiilor le place să se examineze unul pe celălalt şi să încerce să înţeleagă diferenţele lor fizice. Este vârsta jocurilor sexuale („de-a doctorul”, „de-a mama și de-a tata”). Atingerea penisului şi a vulvei este o experienţă foarte comună la copii. Este perioada autoerotismului genital, în care copilul descoperă, în mod conştient, masturbarea. Astfel, micuțul descoperă propriul sex şi acest lucru îl ajută să se poziţioneze în una din grupările sexuale: “fată“ sau “băiat”. Începe, astfel, să se contureze identitatea sexuală. Părintele trebuie să aibă o atitudine firească şi naturală faţă de acest comportament al copilului, fie ignorându-l, pentru că el va trece cu vremea, fie intervenind direct printr-o discuţie deschisă despre ceea ce trăieşte copilul când acţionează în acest mod. În zilele noastre, persistă ideea că atingerea organelor sexuale de către copil este periculoasă. De aceea, dacă părintele va pedepsi sau va interzice această manifestare nu va obţine decât o accentuare şi o întărire a acestui comportament, astfel că în loc să se stingă de la sine, el se va prelungi (Haffner, 2008).
În jurul vârstei de 4-5 ani, copiii încep să fie preocupaţi de relaţiile sexuale, de fenomenul apariției bebelușilor, de rolurile sexuale. Copilul vrea să ştie: “Cum m-am născut?”. Poveștile de genul “atunci când te-a adus barza”, nu sunt altceva decât modalităţi de a evita discuţiile mai puţin confortabile despre sex, ele prezentând chiar anumite riscuri. Copilul îşi poate pierde încrederea în părinţi atunci când informaţiile acestora se dovedesc false. De aceea, părinţii trebuie să le explice micuţilor, folosind cuvinte simple, adaptate vârstei şi dezvoltării lor intelectuale.
În această perioadă, copilul este atras de părintele de sex opus (dorinţa fetelor de a se căsători cu taţii, preferinţa băieţilor de a dormi cu mamele). Băiatul doreşte să-i ia locul tatălui, îndrăgostindu-se de mama sa (complexul Oedip), iar fata intră în rivalitate cu mama, vrând să-l cucerească pe tatăl său (complexul Electra). Întotdeauna este bine ca tatăl să-i transmită fetiței că el este căsătorit cu mama ei, pe care o iubeşte ca bărbat; similar, mama să-i transmită băiatului că tatăl lui este soţul ei şi pe acesta ea îl iubeşte ca femeie. Dacă părintele îl tratează cu tact, înţelegere şi căldură, trasându-i limite cu blândeţe, dezvoltarea emoţională a copilului va avea un traseu normal şi armonios.
Perioada de latenţă (7 – 11 ani), caracterizată de declinul sexualităţii infantile, este perioada în care nevoile sexuale ale copilului se liniştesc, el folosindu-şi energia în activităţi şcolare, sport, hobby-uri şi prietenii cu cei de acelaşi sex. La pubertate, copii încep să se teamă de transformările care au loc în corpul lor. De aceea, pentru a pune capăt îngrijorării, părinţii trebuie să le vorbească acestora despre ce urmează să se întâmple. De exemplu, de la 8 ani mamele le pot vorbi fetițelor lor despre menstruaţie.
Stadiul genital (12 – 20 ani), adolescenţa, este o etapă extrem de importantă, în care se definitivează organizarea funcţiilor sexuale şi se cristalizează identitatea sexuală (Vasile, 2008). În această perioadă, trebuie subliniat rolul extrem de important pe care îl joacă cei doi părinţi şi tipul de relaţie pe care aceştia îl stabilesc cu adolescentul. Capabil de funcţionare sexuală normală, el trebuie, în principal, educat şi atenţionat asupra pericolului unei sarcini nedorite şi a bolilor cu transmitere sexuală.
În concluzie, atât copiii cât şi părinţii trebuie să înţeleagă că sexul şi educaţia sexuală nu înseamnă numai termeni medicali, ci și discuţii relaxate şi deschise. Copiii trebuie să aibă încredere în părinţi şi să apeleze la ei, fără frică, atunci când au o problemă.
Bibliografie:
1. Haffner Debra W., From Diapers to Dating: A Parent’s Guide
to Raising Sexually Healthy Children, Newmarket Press, 2008.
2. Vasile Diana Lucia, Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie, Editura Fundaţiei România Mare, 2008.
