DESPRE DOLIU, PIERDERE ȘI PSIHOTERAPIA DURERII

            „Doar oamenii capabili de sentimente puternice de iubire pot suferi un regret inten, dar aceeași necesitate de a iubi servește pentru a contracara efectele doliului și pentru a îi vindeca” (Lev Tolstoi)

Pe parcursul existenței, fiecare dintre noi trece, cel puțin o dată, prin experiența doliului cauzată de pierderea unor persoane dragi: părinți, bunici, soț/soție, frați, copiii sau prieteni apropiați. Travaliul doliului înseamnă confruntarea cu emoții ca furie, tristețe, vină, rușine, iar trăirea lor face parte din procesul vindecării. Fiecare om își trăiește suferința provocată de doliu într-o manieră personală, acordându-și timpul de care are nevoie în funcție de resursele de coping ale fiecăruia.

„A fost una dintre cele mai triste zile ale vieții mele și mi-e foarte greu să o evoc. Nu știu cum se vorbește despre ea. Nici nu țin prea mult, de fapt. Nu există cuvinte potrivite. Și deși fiecare dintre noi a trebuit să se confrunte cu moarte cuiva crucial pentru supreviețuirea sa, nimeni nu poate cu adevărat să-și împărtășească durerea. Doliul este o experiență solitară” (Ani Chöying Drolma, Confesiunile unei călugărițe budiste, Cap 11 – Singură, p. 119).

Unii dintre noi vor depăși prin puterile proprii, vor găsi resurse proprii să depășească această experiență dureroasă, dar mulți dintre noi vor avea nevoie de ajutor pentru a depăși consecințele psihologice ale doliului, pentru a depăși durerea într-un mod sănătos.

Moartea unei persoane dragi este un dezechilibru în auto-reglarea organism/mediu, iar procesul de doliu, efectuat într-un cadru terapeutic, va consta în restabilirea acestui echilibru (Vàsques Bandin, 2014).

Când vorbim despre doliu atenția principală este pe pierderi cauzate de deces, dar aceleași principii se aplică și pentru alte tipuri de pierderi: divorț, pierderea unui membru, extirparea unui organ, pierderea unei sarcini, pierderea job-ului sau pierderea animalului de companie.

Oamenii trăiesc și exprimă doliul în funcție de o serie de factori interni și externi cum ar fi: natura relației și a atașamentului cu persoana dispărută; înțelesul pe care subiectul îl conferă morții; modul, circumstanțele și locul în care persoana a decedat; istoria personală a doliului, numărul și felul cum subiectul a experimentat alte episoade de doliu în viața lui; vârsta și sexul persoanei care trăiește doliul; trăsăturile de personalitate ale individului (nivelul de control și de reglare emoțională, rezistența la frustrare, trasăturile de optimism și reziliența), cultura din care face parte subiectul (Vrasti, 2012).

Studii legate de teoria atașamentului sugerează că există o legătură între stilul de atașament și reacția la doliu. Astfel, stilul securizant se asociază cu doliul normal sau acut, stilul anxios ambivalent cu doliul complicat, stilul evitant poate genera „absența doliului”, iar stilul dezorganizat „poate genera numeroase semne ale neajutorării învățate, în condițiile pierderii legăturii cu persoana decedată” (Boncu și Nastas, 2015).

Au fost enunțate o serie de modele teoretice ale doliului din dorința de a oferi un suport pentru terapie.

Bowlby, autorul teoriei atașamentului, consideră că toate formele de doliu prezintă următoarele etape: faza de amorțire, care durează, în mod obișnuit, de la câteva ore până la o săptămână și care poate fi întreruptă de izbucniri de durere și/sau furie foarte intense; faza de dor și de căutare a figurii de atașament pierdute, care durează de la câteva luni la câțiva ani; faza de dezorganizare și de disperare și faza de reorganizare, de mai mică sau mai mare amploare (Bowlby, 2016).

Elisabeth Kübler-Ross a enunțat cele 5 stadii ale doliului în următoarea succesiune: negare, furie, Negociere, depresie și acceptare, care sunt o parte a cadrului care ne ajută să trăim cu ceea ce am pierdut. Ele sunt instrumente care ne ajută să gândim și să identificăm ceea ce simțim. Nu toată lumea trece prin ele sau merge într-o ordine prescrisă. „Speranța noastră este că odată cu aceste etape vine cunoașterea terenului durerii, ajutandu-ne să facem față vieții și pierderii” (Kübler-Ross și Kessler, 2005).

Modelul experiențial al doliului prezintă două componente: una în care supraviețuitorul este martor la cursul bolii persoanei iubite până la moartea acesteia și cealaltă care definește procesul de pierdere din momentul decesului, prin suferință și în final prin creștere personală, care este evidențiată de speranța pentru o viață împlinită în ciuda pierderii. Supraviețuitorul găsește noi înțelesuri și scopuri ale vieții. Relația cu decedatul poate continua într-un fel nou și doliul se transformă în dezvoltare personală (Vrasti, 2012).

Doliul, realizat intr-un cadru psihoterapeutic, ne ajută să acceptăm realitatea pierderii, a faptului că persoana decedată a dispărut și nu se mai întoarce, să învățăm cum să facem față durerii. „Dă-i jalei glas. Durerea cînd nu plînge Rămîne-n suflet şoapta care-l frînge” (Shakespeare, Macbeth, Actul IV, Scena 3, traducere Ion Vinea). În acest context, învățăm să adoptăm strategii pentru a face față lipsei persoanei decedate și să mergem mai departe.

În final apare întrebarea: „Când se consideră că un doliu este încheiat?” Un doliu este complet atunci când emoțiile noastre sunt reinvestite în viață și în a trăi mai departe.

„…Fiecare capătă ceva mai multă tărie ca să-și trăiască viața și să navighezeprintre provocările și peste obstacolele acestei călătorii numită doliu” (Canfield și Hansen, 2012, p. XV).

Bibliografie

Ainsworth M.D.S., Blehar M.C., Waters E., Wall S., Patterns of attachment: A psychological

study of the strange situation. Hillsdale, NJ: Erlbaum, 1978.

Boncu Ș. și Nastas D., Emoțiile complexe, Editura Polirom, București, 2015.

Bowlby J., Crearea și ruperea legăturilor afective, Editura Trei, București, 2016.

Canfield J., Hansen M.V., Supă de pui pentru suflet îndoliat, Povești despre viașă, moarte și cum să treci peste pierderea unei persoane dragi, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2012.

Drolma A.C., Confesiunile unei călugărițe budiste, Editura Humanitas, București, 2017.

Kübler-Ross E., Kessler D., On Grief and Grieving: Finding the Meaning of Grief Through the Five Stages of Loss, Scribner, 2005.

Vàsques Bandin C., Cap. 15 Pierderea și durerea. Uneori pentru că ne lipsește o singură persoană, întreaga lume pare pustie,

Aplicații clinice ale psihoterapiei Gestalt – De la psihopatologie la estetica procesului de contact, Editori Giani Francesetti, michaela Gecele, Jan Roubal, Editura Gestalt Books, 2014.

Vrasti R., Ghid Practic de Intervenție în Criză, 2012.

 
By |2018-10-19T07:40:33+00:00October 19th, 2018|Blog|0 Comments

Leave A Comment

ABONARE NEWSLETTER

ARTICOLE RECENTE